Lara s-a ridicat si a alergat in urma mea:
- David ! David ce a fost asta? De ce pleci?
Imi ardeau obrajii de nervi si nu stiu cum m-am abtinut sa nu o plesnesc.
- Ce e asta? Cine e el? Ce cauta acel barbat in casa mea? i-am adresat aceste cuvinte destul de rastit.
- David , calmeaza-te! E doar Jackie.
- Aha. Doar Jackie? Si cine naiba e Jackie asta? Ce mama dracului cauta in livingul meu razand cu asa o pofta?
- Termina David ! Termina! E colegul cu care in dimineata asta i-am luat un interviu lui Jonathan McLain. Jonathan McLain ,David !
Jonathan McLain era un scriitor contemporan american preferat de multe din femeile statului California, pentru acel ceva; inclusiv de Lara. Defapt era modelul de viata al Larei.
- Iti amintesti David? Era visul meu sa-l intalnesc pe Jonathan, iar Jackie m-a ajutat sa realizez acest interviu.
Acum imi aminteam . Eram prea ocupat ca sa-mi dau seama ca in ultima vreme Lara imi vorbea doar despre cum avea sa realizeze acest interviu. Ma enervasem destul de rau, iar acum nu aveam sa dau inapoi. Nu aveam sa recunosc ca facusem toata acea scena pentru nimic. Orgoliul imi era prea mare sa ma vad vinovat si sa bat in retragere, asa ca in iritarea mea am gasit imediat un motiv destul de accesibil.
- Aha. Ok. Ati aluat interviul, toate bune si frumoase. Felictitari ! Totusi de ce sa-l inviti aici in lipsa mea? De ce Lara ? Stii ca nu-mi pot stapani enervarea cand vine vorba de alt barbat in preajma ta.
- Ah David ! Eram fericita si tot ce faceam a fost sa vorbim despre raspunsurile si reactiile lui McLain. Nu trebuie sa faci atata zarva. Vin-o sa te prezint lui Jackie, si ar fi frumos daca ti-ai cere si niste scuze.
Mi-a afisat un zambet dulce si mi-a prins mana tragandu-ma dupa ea. M-am smucit :
- Lara ! N-ai inteles nimic din tot ce am indrugat? Il vreau afara din casa mea. Acum !
- Dar David ..!?
Ii dadusera lacrimile. Parca o facea intentionat pentru ca stia ca asta nu era tocmai punctul meu forte. Stia ca lucrul acesta avea sa ma sensibilizeze. Insa nu a fost asa. Nu de data asta. Mi-am incruntat privirile si mi-am bagat mainile in buzunarele pantalonilor, parca asteptand ca un copil sa-mi fie indeplinita dorinta.
Lara se intorsese in incaperea cu pricina iar un minut mai tarziu il zaresc pe tanarul student cum se indrepta spre mine:
- Prietene, nu mai fa din astea. Nu merita !
Atat imi spuse si pleca . Doua zile am ignorat-o total pe femeia ce sustineam cu atata patima ca o iubesc. In acele doua zile am avut zeci de trairi : neliniste, vinovatie, mila, dispret, iubire. Am intors situatia pe toate partile . Aparent parea o prostie, o chestie banala, dar am facut-o pe Lara sa planga. Eram vinovat pana in varful ultimului fir de par si cu toate acestea nu as fi acceptat pentru nimic in lume s-o recunosc.
Toata treaba asta ma facea sa-mi doresc s-o fac pe Lara sa sufere, sa sufere parca mai mult decat o facea acum. Apoi, pe moment, mi-am amintit cu o oarecare doza de venin de studenta bruneta, ciudat de frumoasa , care trezea in mine o obsesie nebuna, lucru pe care il neglijasem pana la vremea aceea. Insa acum eram dispus sa-mi incalc anumite principii doar de dragul revansei...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu